lunedì 14 novembre 2011

I Tarabanisi, trapanesi d'un tempo

Attaccae a varca a Mezzjorno e m'innive verso n'casa. Ri fora, cu Sule, ‘i mura bianche parìano cchiù bianche assae e sturdìano l'occhi e a testa. Quando tirai a varca, mi parse di sèntire uno strano parlare chi vinìa di rintra i mura... C'arrivae giustu giustu a trasire chi stavano chiurenno i porte. Malu signo. A mmare, a'gghire u'largu, avia visto navi, chi un parìano tanto amici. Un ci'avia attaccato irea. Sai quantu autre vote...

immagine tratta da:

Como ognignjòrno a quell'ora mi vendevo un poco di pisce chi mi ero procurato calanno i rizze a mmare dopo l'uittime scogghie e ancora avìa fatto picca: un Tarì. E chi ci’accattava c’ un Tarì, mancu annicchia simmula. Poi a mmia mi piace ‘u pane ca giggiulena.
Parìa un jorno como n’autro e ‘a gente accattava la qualsiasi. U ciauro di fastuca,di zagara,di zibibbu, di calia, di limoni e di gelsomini rinchìa a chiazza e s’ammiscava cu ciauro di cucinato ru funnaco: ghiotta ri pisce, o magari cuscus.
E mentre ‘u ciauro mi ‘mbriacava, tutti si giraro verso un angolo di la strata. ‘U scuscio ra zotta fu cchiù forte di uce ra giumenta. Arrivava a tutta la forza, ‘a comunicazione du Stratèga:”Tarabanisi, ni stanno attaccannu! Arrivano i Normanni! Mascule bone, niscite ri ‘ncasa e addifinnìte i vecchie, i fimmine e i picciriddri!!!”
Attìa!!!!!!!!! - vuciò u zu Badalà – ‘u sintisti chi dissiro?? E allestite allura!!!!
‘U zu Badalà, ‘u patrune du funnaco ra chiazza, mi vitte nascire e, mentre mi vuciava, avia arristato assittato na seggia a taliare chiurire cu fermo rosso ‘u Puitune Ranne, chiddro chi dava verso San Giuliano.
Accuminciae a currire. Un sapia runni ire. N’testa mia pinsava: a ghire a truvare a me matri e a me soro e chi n’emo ammucciari bone! E invece ive a viriri unni erano l’amici.
Sulayman priava cinco vote o jorno, faceva l'elemosina e dijunava dall'alba al tramonto pi un misi. Ricìa ri fare Ramadan. E quindi stava prianno. Mohammed stava priparanno l’armamento: spade niche e tagghienti, scudi e lance leggeri. Armi moderne. Nicola era ‘ncasa. Assistimava. Parìa chi un ni sapìa nenti.

Chi fai tu, ci vai? – ci rissi iò

Certo! – e allora mi convincie puru iò.

I Tarabanisi s’avìano addifennire.

Orammai da qualche simàna, iò m’avìa arruolato cu idde.Un poco, iò stesso mi sintìa mussulmano. L’amici me erano mussulmane e mi piacìa puru ‘na beddra picciotta, puru iddra mussulmano. Mussulmane e tarabanisi. U posto meo era ravante ‘u Puittune Rosso. Rapire a matina pi fari nescire l’armenti e rapire arrè a sira pi farli tràsire.
Orammai da qualche simanàta, èramo chiusi rintra i mura. Fora i Normanni n’avìano attuniato pi mmare e pi terra. Aspittàvamo chi murìano tutte, o chi s’innìano, ma tutti sapìamo chi prima o poi trasìano. I mura erano controllate e a ‘u Puittune Rosso era sempre vaiddato. Ma proprio a guardia fu u problema.

Era bello quanno rapìa ‘u Puittune Rosso: si virìa tutta a campagna e nfunno San Giuliano. Ciuri, àrvule e tanti canala r’acqua… che bello…

Ma dda matinata, quanno rapìe ‘u Puittune Rosso successe lu ‘nferno! Parìano rumila e ristruggèro tutticose. Unn’arristao nenti. Ma i cristiane un li tuccaro. Iò ntise chi un morse nuddo, ma ‘u patre di Nicola unnu vitti cchiù.

S’avìano ammucciato all’uittime scogghie pi ttuta a notte. Na squadretta di sette, otto cristiani. Appena a matina rapìe ‘u Puittune, s’infilaro, n’attaccaro a tutte e ficiro tràsire a tutti l’autre. Avìano arrivato i Normanni du Conte Ruggero.

E mi ricordo i fistini chi organizzaro. E mi ricordo chi a gente continuava a cantare. E mi ricordo chi l’Arabe, certuni, arristaro cu niatre.

zu Badalà, ma vossia è arabo o normanno? - c'addumannae.


Iò sugno Tarabanise.

I Tarabanisi su gente bona. Un vonno guerre e sango. Amano la pace e un su contro a nuddo. Forse su un poco arabe, forse un poco normanni o forse un poco fenici, ma i facce su ‘i stesse: semu figghie di tutti chidde chi passàro, mezzi cristiani e mezzi mussulmani.



0 commenti: